Prezentarea Zonei
Situaţi în partea de vest a României Munţii Apuseni sunt constituie una dintre cele mai spectaculoase grupe ale Carpaţilor româneşti. Aparenţa lor masivitate, datorată faptului ca sunt fragmentaţi de văi adânci (Arieş, Someş etc) precum şi marea complexitate litologica şi structurală a determinat o mare varietate de peisaj, un relief contrastant, de la trăsăturile cele mai mari pâna la cizelura lor de amănunt.
În concordanţă cu această varietate litologică şi structurală precum şi cu aspectele de relief diferenţiate la mici distanţe s-a realizat delimitatea subdiviziunilor acestor munţi; în primul rând ariile de discontinuitate reprezentate prin văi mari, culoare şi depresiuni; în al doilea rând, deosebirile de altitudine ce pot fi adesea rezultatul compartimentării tectonice.
Grupa munţilor Bihor - cea mai înaltă şi mai masivă grupă a Apusenilor - este dominate de cele trei bastioane aşezate pe margine, Vf.Bihor sau Cucurbăta Mare (1849 m) la vest, Muntele Mare (1825 m) la est şi Vlădeasa (1834 m ) la nord. Între aceste masive periferice se află Platoul Padiş, la obârşiile Arieşului şi ale Someşului Cald, cu cele mai grandioase forme carstice, atât exo cât şi endocarst care culminează prin complexul Cetăţile Ponorului. Specifice acestei zone sunt de asemenea şi celebrele peşteri cu gheaţă ( Scărişoara, Focul Viu, Borţig etc) precum şi grandioasele chei ale Galbenei şi Someşului Cald.
Grupa munţilor Mureşului - cuprinsă între Arieş şi Mureş - este caracterizată prin prezenţa unui relif vulcanic în partea de vest ( muntii Metaliferi ) şi a unui relief carstic în partea de est dominat de abrupturi stâncoase.
Munţii Crişurilor - cuprinşi între Mureş şi Crişul Repede - se prezintă în general sub forma unor culmi joase, fragmentate de depresiuni - golfuri în partea de vest. Contactul direct al muntelui cu câmpia determină ca această grupă să pară mai masivă, mai înaltă în raport cu zonele înconjurătoare. Calcarele jurasice şi cretacice din munţii Pădurea Craiului au dat nastere la numeroase fenomene carstice, cu un insemnat potenţial turistic.
Varietatea rocilor, a formelor, cu numeroase unicate şi superlative fac ca Apusenii să gazduiască cea mai mare densitate de rezervaţii şi monumente ale naturii raportată la suprafaţă, criteriu obiectiv de a aprecia contribuţia unei regiuni la patrimoniul natural sau ştiinţific al unei tări.
Toate aceste peisaje diferite formează, până la urmă, o unitate, atât prin elementele de relief cât şi prin flora , fauna şi nu în ultimul rând prin oameni, prin modul lor de viaţă, înca natural şi tradiţional, pentru care muntele, ca refugiu spiritual, a fost cel care a determinat păstrarea esenţei umane.
